SCRIEM DESPRE CE ȘTIM SĂ FACEM CEL MAI BINE
NOU! BLOG KSM UTILAJE
În blogul KSM UTILAJE vom scrie despre ce știm să facem cel mai bine. Să vindem utilaje, să le garnisim cu accesorii de la producători specializați și să le asigurăm mentenanța cu un service prompt.
Aveți încredere în specialiști.
Ce ne propunem cu acest blog în schimb, este să vă ținem bine informați, cu o serie de articole despre utilaje. Tocmai pentru că sunt aspecte ”de culise” să le spunem așa, în acest domeniu, pe care este necesar să le înțelegeți cum trebuie. Momentul în care decideți cumpărarea unui utilaj, nu trebuie să vă prindă descoperiți de informație. În articolele publicate aici, vom clarifica pentru voi, care sunt informațiile valide și care sunt desprinse din ”gura lumii”.
Departe de noi ideea să facem din blogul KSM un pamflet.
Ba dimpotrivă, scrierile noastre vor fi constructive și vă vor călăuzi în lucrul cu utilajele, de la achiziționare până la corecta întreținere a acestora.
Suntem peste tot unde ne căutați.
Și pentru că vă prețuim și timpul, ne dorim să ne găsiți la citire cât se poate de scurți și la obiect. Pe lângă articolele menționate mai sus, vom publica și noutăți cu precădere din activitatea noastră de zi cu zi.
Avem un stoc versatil și ne aprovizionăm frecvent cu atașamente pentru utilaje, cu piese de schimb și alte componente tot pentru utilaje. Cu multe din ele obișnuim să derulăm campanii de promovare de care aflați și aici și pe pagina oficială de facebook – fb.me/ksmutilaje
Ce nu vom omite niciodată este să vă punctăm aici apariția pe stoc a utilajelor de marcă. Astfel veți fi mereu up-to-date cu modele pe care le vom găzdui până la vinderea lor, la sediu în Brașov.
Pentru noi utilajele sunt prima iubire.
Dincolo de aspectul personal al implicării în propriul business, ne dorim să aducem o influență pozitivă în comunitate. Să ajutăm afacerile și antreprenorii din România să-și crească portofoliul lucrărilor și proiectelor dezvoltate.
..cu un utilaj nu se face primăvară. Cine spune?!
Când lucrezi cu noi, primești mai mult decât un utilaj. Ai acces la experiența noastră de 10 ani în acest domeniu. În această perioadă am deprins exact potrivirea dintre mașină și om. Credem cu tărie că în orice proiect (lucrare) este nevoie de armonie între ele două. Oferim soluții potrivite în achiziționarea de utilaje.
KSM UTILAJE din viziune.
Dacă îți propui ceva calitativ trebuie să fii dispus să faci lucrurile altfel. Și pentru a ne împlini viziunea și pentru a crește numărul de clienți, am creat propriul proces de vânzare cu care am abordat piața. Ne promovăm corect viziunea. Jucăm fair-play când vine vorba de prețuri. Si nu facem niciodată rabat de la produsul de marcă pentru care milităm permanent în toate vânzările noastre.
Dar înainte să fim o afacere, suntem o companie de oameni. Iar pentru ei am investit considerabil atât într-un sediu nou în Brașov, pe Calea Feldioarei nr. 100, cât și în pregătirea profesională a acestora.
Și nu ne vom opri aici! Pentru că știm că fiecare zi este o nouă oportunitate de a învăța și de a face mai bine.
Citește mai departe un alt articolul – ..Chiar vrem să ne vadă și audă toată lumea!